Grup socializare "babete" (50 - 70)

Buna fetelor!
Am implinit nu demult 61 de ani si am descoperit ca ma simt mai singura si mai inutila ca oricand,desi,slava domnului,am un sot si un fiu,care inca nu mi-a daruit nepoti.
Ceva s-a schimbat in felul meu de a vedea viata,cred ca e momentul sa comunic cu persoane asemanatoare mie,care se confrunta cu aceleasi probleme,poate reusim impreuna sa indepartam (macar mental) batranetea...
Eram obisnuita sa fiu "cea mica",sau,oricum...cea tanara.
Medicul de familie era in varsta, pedichiurista si coafeza,la fel.Si vecina de palier...Ma uitam oarecum cu ciuda la o batrana care urca cu greu in tramvai tocmai cand eu ma grabeam.Si mai trebuia sa-i cedez si locul,ca totusi,eu stau jos si ea in picioare...nu se face.
Si dintr-o data,dar chiar DINTR-O DATA,(sau cel putin asa percep eu asta,ca pe un "switch")medicul de familie e un tinerel (chiar daca a trecut bine de 30 de ani),pedichiurista la fel,la fel si coafeza...
Si vecinii de palier sunt perechi tinere,care mi se adreseaza cu "saru'mana".In tamvai eu sunt cea careia i se ofera locul,dupa ce am urcat cu greu,sprijinindu-ma de bara ca sa mai amortizez un pic durerea de la genunchi...
La naiba,imi spun,chiar se vede? Se vede ca nu mai sunt cum am fost?
O stiu si eu,o simt cu fiecare durere in umar,cu fiecare privire furisa in oglinda,care imi lasa un gust amar,dar in sinea mea refuz sa accept ca eu sunt acum alta decat am fost...Cum vine asta?
Dar uite ca vine...Ma simt din ce in ce mai nesigura, frustrata, neluata in seama. As vrea parca sa fac tot ce mi-am dorit si n-am reusit sa fac pana acum .Dar mai e timp,oare? Si timpul asta,de ce trece mai repede decat pana acum?
Nu intentionez sa va demoralizez,din contra,poate stam putin la "taclale" si ne mai ridicam moralul...